Despre Joaca

Asociația „Joaca de-a ecologia” a fost înființată la Sibiu și urmărește educarea copiilor în vederea protejării mediului, prin inițiative variate, precum ateliere, cărți pentru copii și ecologizări de spații verzi.

În 2018, organizația a dezvoltat două proiecte dedicate elevilor din clasele primare din Sibiu. Primul proiect, “Eu salvez animalele”, i-a încurajat pe cei mici să salveze animalele, prin prisma desenelor, iar trei dintre desene au devenit instalații inedite de joacă din materiale reciclate. În urma celui de-al doilea proiect, denumit “Copiii salvează Planeta” și organizat cu sprijinul fondurilor obținute la Maratonul Internațional Sibiu 2018, a fost tipărită cartea cu același nume, care include povești pe teme ecologice scrise și ilustrate de elevi.

Tot anul trecut, asociația a publicat cea de-a treia carte din seria menită să îi educe pe preșcolari în vederea protejării mediului. “Delfinii înoată liber” i-a purtat pe cei mici într-o aventură la mare, pentru a veni în sprijinul animalelor marine.

Pentru alte informații interesante, ne poți urmări pe pagina de Facebook.